Pe malul raurilor, in prundisuri, coaste rapoase, creste catina ( Fam. Elaeganaceae ), numita in unele regiuni si catina alba. De la aceasta planta se folosesc fructele - Fructus Hipophae - in stare proaspata sau uscata. Gustul lor este acru astringent, insa pe masura coacerii si mai laes dupa caderea primelor brume devine mai placut si capata un miros asemanator ananasului.
In compozitia chimica a fructelor de catina predomina vitamina C, o serie de pigmenti carotidoinici care le dau culoarea portocalie, un ulei gras, in care sunt dizolvati acesti pigmenti, vitaminele B1 si B2, acid folic, acizi grasi si fitosteroli, inozitol si acid nicotinic, ulei volatil. Catorita acestei compozitii chimice complexe , fructele de catina sunt considerate ca o polivitamina naturala. Ele sunt folosite in multe tari in scopuri terapeutice si alimentare. Sub forma de suc, gem, marmelade, siropuri, vin, lichior, ele constituie un aliment accesibil tuturor.
Pentru obtinerea lor fructele proaspete se storc printr-o presa de struguri sau se freaca pe o sita inoxidabila pentru inlaturarea samburilor. La sucul obtinut se adauga zahar dupa formulele obisnuite de preparatele din cartile de specialitate culinara.
O bautura placuta si racoritoare se obtine din 750 gr. fructe, care se fierb cu 6 litri e apa si un kg. de zahar. Dupa racire se toarna in sticle si se pastreaza la loc racoros.
Pentru obtinerea vinului, se pun intr-un vas de sticla 1 kg. de fructe zdrobite, peste care se toarna 5 litri de apa fiarta si racita si 1,5 kg de zahar. in vederea grabirii fermentarii, se recomanda sa se adauge si drojdie de vin. Se lasa 15-20 de zile apoi se decanteaza in sticle, timp in care uleiul portocaliu se aduna la suprafata vinului.
Din fructe de catina uscate se fac ceaiuri placute la gust care se folosesc in avitaminoze. In unele tari ceaiul de catina se recomanda in diaree, reumatism, in unele boli de piele, urticarie. Decoctia de seminte este folosita ca purgativ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu