Merisorul ( Fam. Ericaceae ) creste prin padurile umbroase si umede din regiunea alpina. Datorita fructelor sale rosii, poporul ii mai spune si cocazar-de-munte, smirdar.
In medicina se folosesc frunzele - Folium Vitis - pentru actiunea lor antiseptica, in tratarea bolilor de rinichi si inflamatiilor vezicii urinare datorita cantitatilor apreciabile de arbutina, care in organism se scindeaza in hidrochinona si derivati flavonici. Pentru aceleasi motive se recomanda in guta si reumatism.
Pentru a extrage in intregime substantele active din frunze, se recomanda ca ceaiul sa se prepare in modul urmator: peste doua linguri de frunze bine maruntite se toarna 100 gr. apa rece. Se amesteca bine si dupa 15 minute se strecoara lichidul intr-un vas. Peste frunzele ramase se pune 100 gr. apa clocotita si se fierb 15 minute. Vasul se ia de pe foc si se lasa sa stea 10 minute, dupa care se strecoara. Se amesteca ambele lichide, Se completeaza cu apa pana la 200 gr. si se indulceste cu zahar. La 3-4 ore se ia cate o lingura. Pentru prepararea ceaiului se mai poate folosi si urmatoarea formula: frunze de merisor 30gr. flori de albastrele 10 gr. si radacina de lemn dulce 10 gr.
O lingura din acest amestec de plante se opareste cu un pahar de apa clocotita. Se fierb 10 minute, se lasa sa se racesca, apoi se strecoara. Se indulceste si se bea ca diuretic cate o lingura de supa inaintea fiecarei mese principale. Pentru a mari actiunea dezinfectanta a ceaiului, se recomanda sa se ia concomitent si bicarbonat de sodiu care sporeste alcalinitatea urinii.
Frunzele de merisor intra in componenta ceaiului diuretic.
Fructele contin acid citric, malic, benzoic, zaharuri, tanin, bitaminele A,C, un glicozid ( vacciniin ) si se recomanda in diaree.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu