CICOAREA - Cichorium intybus

Acesta planta ( Fam. Compositae ) este cunoscuta de foarte multa vreme pentru proprietatile ei vindecatoare. Vechii egipteni o cultivau pentru tratarea bolilor de ficat, vezica si rinichi.Planta contine acid cichoric, inrudit cu cinarina din frunzele de anghinare, de asemenea principii amare si o substanta din grupa zaharurilor numita inulina.

Se foloseste atat planta recoltata in timpul infloririi - Herba Cichorii - cat si radacina - Radix Cichorii.

Din radacina sau din planta intreaga se prepara un ceai care favorizeaza digestia si stimuleaza si functiile hepatice si renale. Cercetari recente demonstreaza ca infuzia obtinuta din radacina este mai activa decat cea din planta. Avand proprietati diuretice si depurative, cicoarea, in asociatie cu radacina de brusture si iarba de trei-frati-patati, da un ceai care este folosit in combaterea furunculozei si acneei. Radacina de cicoare fiind un usor laxativ intra in componenta pulberii laxativ-purgative.

In scop alimentar, acesta planta este cultivata pentru a se separa cafeaua de cicoare, care are proprietati stomahice.

CHIMENUL - Carum carvi

Chimenul sau chimionul ( Fam. Umbeliferae ) este o planta ierboasa, numita in popor si secarica, care creste in mod natural prin fanetele din regiunea muntoasa, dar care se si cultiva.

Frctele de chimen - Fructus Carvi - sunt bogate in ulei volatil si au intrebuintari multiple atat in medicina, cat si in alimentatia omului. Infuzia preparata dintr-o lingurita si jumatate de fructe la o ceasca cu apa are proprietatea de a elimina gazele din stomac ( carminativ ), la cei care sufera de balonari, mareste cantitatea de lapte femeilor care alapteaza, regleaza functiile stomacului, combate inflamatiile intestinale, calmeaza colicile, fluidifica secretiile bronhice si mareste diureza. Daca fructele de chimen le asociem in parti egale cu fenicul si coriandru, atunci ceaiul are un bun efect carminativ.

In alimentatie, fructele acestei plante se folosesc la prepararea supelor, lichiorurilor, prajiturilor, etc.

CATINA - Hippophae rhamnoides

Pe malul raurilor, in prundisuri, coaste rapoase, creste catina ( Fam. Elaeganaceae ), numita in unele regiuni si catina alba. De la aceasta planta se folosesc fructele - Fructus Hipophae - in stare proaspata sau uscata. Gustul lor este acru astringent, insa pe masura coacerii si mai laes dupa caderea primelor brume devine mai placut si capata un miros asemanator ananasului.

In compozitia chimica a fructelor de catina predomina vitamina C, o serie de pigmenti carotidoinici care le dau culoarea portocalie, un ulei gras, in care sunt dizolvati acesti pigmenti, vitaminele B1 si B2, acid folic, acizi grasi si fitosteroli, inozitol si acid nicotinic, ulei volatil. Catorita acestei compozitii chimice complexe , fructele de catina sunt considerate ca o polivitamina naturala. Ele sunt folosite in multe tari in scopuri terapeutice si alimentare. Sub forma de suc, gem, marmelade, siropuri, vin, lichior, ele constituie un aliment accesibil tuturor.

Pentru obtinerea lor fructele proaspete se storc printr-o presa de struguri sau se freaca pe o sita inoxidabila pentru inlaturarea samburilor. La sucul obtinut se adauga zahar dupa formulele obisnuite de preparatele din cartile de specialitate culinara.

O bautura placuta si racoritoare se obtine din 750 gr. fructe, care se fierb cu 6 litri e apa si un kg. de zahar. Dupa racire se toarna in sticle si se pastreaza la loc racoros.

Pentru obtinerea vinului, se pun intr-un vas de sticla 1 kg. de fructe zdrobite, peste care se toarna 5 litri de apa fiarta si racita si 1,5 kg de zahar. in vederea grabirii fermentarii, se recomanda sa se adauge si drojdie de vin. Se lasa 15-20 de zile apoi se decanteaza in sticle, timp in care uleiul portocaliu se aduna la suprafata vinului.

Din fructe de catina uscate se fac ceaiuri placute la gust care se folosesc in avitaminoze. In unele tari ceaiul de catina se recomanda in diaree, reumatism, in unele boli de piele, urticarie. Decoctia de seminte este folosita ca purgativ.