Pelinul ( Fam. Compositae ) este cunoscut ca planta medicinala inca din antichitate. In tara noastra creste mai ales in regiunile de campie.
Drogul este format din planta intreaga, recoltata in timpul infloririi - Herba Absinthii. Planta contine principii amare, tanin, rezine si ulei volatil. Este folosita ca tonic amar, stimuland si marind secretia organelor digestive si uneori contra viermilor intestinali. Se recomanda in aproape toate bolile aparatului digestiv ca lenevirea stomacului, lipsa de aciditate, varsaturi, etc. mareste secretia urinara, aducand ameliorare in guta, hidropizie, in general in bolile manifestate prin retinerea apei in tesuturi.
Ceaiul de pelin se prepara numai prin infuzie dintr-o lingurita de planta cu doua cesti de apa clocotita. Dupa 20 de minute ceaiul se strecoara, se indulceste si se bea cate un sfert de cesca cu o jumatate de ora inaintea meselor principale.
Fiind foarte amar, in locul ceaiului se poate prepara o tinctura, din care se iau cate 15-20 de picaturi, de trei ori pe zi, in apa indulcita cu zahar sau in vin, cu o jumatate de 0ra inaintea meselor principale.
Tinctura se prepara din 20g de planta maruntita, care se macereaza in 100g de alcool de 70 de grade, timp de 7 zile. Sub forma de pulbere in amestec cu miere de albine se pot lua 1-2 grame ca tonic si 2-3 grame dimineata pe stomacul gol pentru eliminarea viermilor intestinali. Cura dureaza cinci zile.
Cura cu pelin nu se prelungeste prea mult timp deoarece provoaca tulburari digestive si nervoase.
Femeile care alapteaza nu au voie sa folosesca pelinul, deoarece da un gust amar, neplacut, laptelui.
Celor care au oxiuri ( viermi mici care se localizeaza in intestinul gros si in jurul anusului ) li se recomanda bai sau clisme cu fiertura de pelin, asociata cu musetel. Plagile purulente sunt ameliorate destul de repedde prin bai sau comprese cu pelin.
Planta intra in compozitia ceaiului tonic aperitiv. In industria alimentara se foloseste la prepararea vermutului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu